
Procură înmatriculare auto
Prin procura de înmatriculare auto, proprietarul unui autovehicul poate împuternici o altă persoană pentru înmatricularea mașinii, scop în care îl va reprezenta în fața autorităților competente pentru depunerea actelor necesare emiterii certificatului de înmatriculare, ridicarea acestuia, a cărții de identitate a vehiculului, a plăcuțelor de înmatriculare, inclusiv cele cu număr provizoriu, să
semneze de primirea acestora etc.
Împuternicirea sau procura notarială se poate realiza la orice notar public din România sau, în cazul cetățenilor români aflați în străinătate, la consulatul României din țara în care se află.
Acte necesare pentru procură
- actul de identitate al proprietarului 1) mașinii (mandant);
- copie de pe cartea de identitate a persoanei sau persoanelor 2) împuternicite (mandatari);
- dacă există, talonul și cartea de identitate a vehiculului;
- factură sau contract de vânzare-cumpărare al mașinii;
- pentru persoane juridice, act constitutiv, hotărâre AGA.
Note:
- Mandantul (persoana care face împuternicirea) trebuie să vină personal la notariat pentru a semna procura.
- Proprietarul poate mandata prin împuternicire una sau mai multe persoane. Prezența mandatarului la notariat nu este necesară.
Biroul Notarial Meda Gagiu vă roagă să trimiteți pe adresa de e-mail a biroului notarmeda@gmail.com, toate documentele necesare pentru ca actul notarial să fie redactat și pregătit pentru eliberare, asigurându-vă de respectarea tuturor condițiilor de confidențialitate. Transmiterea acestora reprezintă acceptul dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
În momentul în care vă prezentați la sediul Biroului Notarial este necesar să prezentați toate documentele solicitate în original.



