
Legalizare Acte
Pentru legalizarea copiei unui act, este necesar să prezentați la notariat originalul documentului respectiv. Înscrisul a cărui legalizare se solicită va fi fotocopiat la biroul notarial sau, după caz, va putea fi utilizată copia furnizată de client pe care notarul public o va confrunta cu originalul. Copia legalizată a înscrisului îi permite titularului să îşi dovedească un drept sau o calitate cu ajutorul altui document decât cel original.
Acte necesare
Oricine poate solicita legalizarea copiei de pe un act original la notariat, chiar dacă documentul nu îi aparţine. De asemenea, nu se verifică identitatea, domiciliul sau capacitatea solicitantului1).
Pentru legalizarea copiei de pe un înscris, este necesar:
- să prezentaţi originalul sau un duplicat al documentului respectiv 2) ;
- să completaţi cererea de legalizare (se va completa la notariat).
1) Cu excepția copiilor legalizate de pe acte aflate în arhiva biroului notarial care pot fi eliberate numai părţilor, succesorilor, reprezentanţilor şi terţilor care justifică un drept sau un interes legitim. 2) Copiile se pot legaliza doar dacă dețineți originalul sau duplicatul actului. Legalizarea nu se poate realiza doar în baza unor copii simple sau legalizate.
Biroul Notarial Meda Gagiu vă roagă să trimiteți pe adresa de e-mail a biroului notarmeda@gmail.com, toate documentele necesare pentru ca actul notarial să fie redactat și pregătit pentru eliberare, asigurându-vă de respectarea tuturor condițiilor de confidențialitate. Transmiterea acestora reprezintă acceptul dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.
În momentul în care vă prezentați la sediul Biroului Notarial este necesar să prezentați toate documentele solicitate în original.



